Aromaterapia din fân

Aromaterapia din fân

Ca majoritatea copiilor, vacanțele de vară în copilarie, mi le petreceam la țară, la bunici sau la verișoara mea. La bunici era raiul pe pământ. Îmi amintesc asta astăzi, pentru că Tudor m-a anunțat tot azi că, până în septembrie, când începe grădinița el nu mai vine acasă, ci ramâne la bunici. La bunica e ca la restaurant. Comandă ce vrea și bunica se execută, în plus bunica e partenerul lui de joaca cel mai inventiv. Ultima găselniță este să-și deschidă ei doi un restaurant, unde bunica să gătească și el să servească clienții iar legume vor lua din grădină.

O parte a vacanței mi-o petreceam cu verișoara mea pe care o ajutam la treburile casei și mai ales la cele de la câmp. Acolo am învățat să sap, să întorc fânul ori să-l strâng în căpiță. Acolo am învățat ce e munca, am învățat să apreciez frumusețea naturii. Mai presus de toate am învățat să apreciez spiritul și atitudinea omului simplu, mereu vesel și glumeț, pe care îl voi purta în suflet toată viața.

Când dădeam jos fânul din pod ca să-l dau la animale, simțeam o mulțime de mirosuri amestecate. Mentă, mușețel, busuioc sălbatic, sunătoare, coada șoricelului, lămâiță, o nebunie de arome. Chiar dacă nu ai locuit niciodata la țară, cu siguranță stii mirosul ierbii proaspăt cosite.

Iată câteva idei de efect pentru a folosi flori și plante proaspete:

  • Crează un aranjament din plante culese de tine în plimbările făcute prin parc, pe la casa de la țară, ori la cabana de la munte. Flori de tei, sânziene, mușețel, lămâiță, sunătoare, mentă, cimbrișor, con de brad. Vei retrăi senzația de relaxare iar aroma lor te va energiza. Poți să folosești plantele uscate pe un platou sau le poți lega într-un buchețel, peste care din când în când să pui câteva picături din uleiul esențial preferat.

Coronita din iarba de camp si spice de grau uscate

  • Pentru a realiza o pernă de dormit sau o pernă decorativă, ai nevoie de puțină îndemânare și un strop de creativitate. Alege un material natural. Creează rapid o pernă șpe care să o o umpli cu flori uscate. Alege doar florile și plantele care nu sunt lemnoase pentru că te vor înțepa. Lasă un spațiu pentru a avea permanent acces cu ușurință la plantele din interiorul pernei astfel încât să poți picura ulei esențial.

Pernute  cu plante aromate

  • Un săculeț parfumat cu flori de lavandă în interior este extrem de simplu de realizat. Poți umple orice săculeț de pânză și il poți agăța în camera copilului la capătul patului sau în dulapul cu haine.

saculet cu lavanda

 

Cu drag de natură și sănătate!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Despre admin

Trimite un raspuns

Inceputul paginii
Abonează-te la newsletter
Dacă dorești să fii primul care află noutățile despre cosmetice naturale, înscrie-ți adresa de email la newsletter
Fii și tu lângă noi, cei ce apreciem cosmeticele handmade
Powered By WPFruits.com