Dor de lavandă

Dor de lavandă

Am primit săptămâna trecută mai multe întrebări legate de cultivarea lavandei. Din păcate, doamna ce mi-a scris, avea o lavandă de cameră și nu am putut-o ajuta cu foarte multe informații. Iată câteva imagini cu lavanda  mea, de anul trecut, aflată în primul an de înflorire.

Lavanda pe care o cultiv  este dintr-o specie rezistentă la  secetă și adaptată  iernilor din România.  În toamnă  Călin a săpat o bucată de teren în continuarea celei existente, pe care în primavară am plantat  înca 100 de butași.  Anul acestea nu-i voi lăsa să înflorească pentru că doresc să las planta să se dezvolte. Așa că orice mugur de floare îl ciupesc  pentru ca energia să rămână în plantă, să nu se canalizeze în flori.

Înmulțirea plantelor, am făcut-o prin butășire. Mai exact de pe plantele mature pe care le aveam, în toamnă,  am tăiat vârfuri de ramuri pe care le-am pus în jardiniere. Pămâtul din jardiniere  este compost, făcut în grădină, amestecat cu nisip grosier, astfel că planta să aibă rădăcina aerată și să se dezvolte mai ușor. Cât a mai fost cald afară am lăsat jardinierele afară iar în  a doua jumatate a lui octombrie le-am bagat în solar, unde au rămas până în februarie. Pentru că iarna a fost blândă le-am plantat afară la sfarșitul luui februarie , dar în general ele se plantează începând cu luna martie pentru că sunt destul de rezistente.

Tufele care au fost plantate în 2012 sunt acum mult mai mari și  se pare că anul acesta recolta va fi mult mai bogată decât cea de anul trecut. Am deja cerere de flori de lavandă pentru câteva nunți  din vara aceasta.

Lavanda in primul an dupa plantare - triunghiul din partea stanga

Tufele de lavanda  dupa 2 ani

Poate imaginea nu este destul de graitoare dar indata ce reusesc am sa revin cu poze mult mai graitoare.

Iata si cateva produse cu lavanda pe care le gasiti in magazin.

 

deodorant natural fără aluminiu ori conservanti

deodorant natural

imagine sapaun natural cu lavanda  de la Marillys

Sapun naural cu ulei esential de lavanda cultivata in gradina

 

 Masculin- after shave cu lavanda fara alcool

After shave cu lavanda fara alcool, inchide porii, dezinfecteaza dar nu usuca pielea delicata a fetei.

In curand in magazin veti gasi saculeti parfumati cu flori de lavanda.

Saculeti cu lavanda

In dulapul cu haine, in camera, la capul patului sau in baie, saculetii cu flori de lavanda te inveselesc si te relaxeaza cu mirosul lor delicat!

 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

comments

Despre Adriana

Trimite un raspuns

Inceputul paginii
Abonează-te la newsletter
Dacă dorești să fii primul care află noutățile despre cosmetice naturale, înscrie-ți adresa de email la newsletter
Fii și tu lângă noi, cei ce apreciem cosmeticele handmade
Powered By WPFruits.com